About trust issues
Cred că zilele în care alegerile pe care le am de făcut depășesc sfera sugestiilor de filme Netflix, playlistului de melodii, ori a meniului de la restaurant ar trebui automat introduse în categoria zilelor complicate.
Și nu pentru că aș avea vreo frică de angajament, ci pentru că… cum voi ști că alegerea pe care o fac este cea mai bună ?
Creierul uman nu suportă un număr mare de variabile necunoscute.
Foarte greu poate decodifica ceva ce nu îi este deja cunoscut, de multe ori scurtcircuitându–se când depășește un anumit prag.
Asemenea computerelor de altfel; diferența este că ele nu prezintă remușcări ori îndoieli în deciziile pe care le iau.
Oamenii au nevoie și de alte resurse pentru a fi siguri de propriile decizii. Și de multe ori, resursele necesare nici măcar nu sunt palpabile, ci invizibile.
Încrederea are un interval foarte oscilant…poate fi mai subțire decât un fir de păr sau mai rezistentă decât un diamant.
Se pare că oamenii au avut întotdeauna această obsesie a încrederii, gravitând mereu înapoi spre ea, oricât ar încerca să o ocolească.
Așa că peste tot se va cere de la tine această etichetă serioasă și monotonă; de la „sper că iei 10 în test” al mamei, până la „sper că nu mă înșeli cu aia” al iubitei.
De parcă încrederea ar fi o gustoasă vată de zahăr pe care o ai, și din care toți vor vrea să rupă câte o bucățică, pe rând, unii meritoriu iar alții nu, până când rămâi doar cu palmele goale… și foarte cleioase.
Nu toată lumea va fi echitabilă cu tine. De aceea poate fi interpretat ca fiind un act atât de accesibil, de naiv – de vulnerabil, în final.
Și astfel, fiecare dezamăgire a așteptărilor încălcate devine cărămida unui zid protector, al vulnerabilității pe care încercăm să o ascundem.
Reacție total justificată.
De ce ai mai avea încredere în mărcile bio de la supermarket, dacă până și fructele eco vin în ambalaj de plastic? De ce ai mai asculta știrile, văzând cât de ușor poate fi distorsionat adevărul? De ce ai mai crede și a zecea oara în iubire, știind prin câte ai trecut?
Azi cuvintele sunt goale, știrile sunt fake, pozele sunt photoshopate, promisiunile sunt mari, iar efortul real este limitat.
Încrederea este un semn de curaj. Este alegerea asumată de a încredința unei alte persoane ceva ce o dată ce a fost spart, nu mai poate fi înlocuit. Chiar și lipit, legăturile cioburilor rămân fragilizate.
Și totuși nimic nu poate fi ideal atunci când nici tu nu ești.
Probabil unul dintre cele mai frustrante lucruri care ți se poate întâmpla este să oferi energie, care până la urmă reprezintă o investiție, fără a fi reciprocă. Cu alte cuvinte, nu poate fi vorba de profit, ci direct de o gaură în portofel.
Paguba financiară poate fi ușor reparată. Paguba emoțională, în schimb, este mult mai a naibii.
Cel puțin asta am simțit eu când am uitat să fiu și verticală, eliminând posibilele scenarii negative; lipsa de precauție conduce uneori către o coliziune frontală cu realitatea.
Însă, deși fragilă, încrederea pusă în oamenii potriviți îți aduce cel mai liniștitor sentiment din lume; așa că merită să îți faci curajul de a oferi noi șanse, oricât de nesigur ar părea.
Imaginează-ți cum ar fi să crezi atât de mult în cineva, încât să nu mai ai nevoie de reconfirmări, de argumente, ci de o simplă liniște suficient de densă încât să umple golul oricărei incertitudini.
It just takes time.
One Comment
Limam
I think the safest way is to trust nobody and to have zero expectation of everybody . At least that way you won’t be shoked about anyone anymore …
Great article and amazing subject Ioana !
„Imaginează-ți cum ar fi să crezi atât de mult în cineva, încât să nu mai ai nevoie de reconfirmări, de argumente, ci de o simplă liniște suficient de densă încât să umple golul oricărei incertitudini.”
I wish you’ll find that person !
Ps : When is your birthday ? I think its somewhere at the end of december Isn’t it ?! I don’t want to wish you a happy birthday prematurely hahah
That guy you know